ProLibro

Se ştie că Mihai Eminescu a fost, o scurtă perioadă, directorul Bibliotecii Centrale din Iaşi. Dar el a îndeplinit de patru ori atribuţii de bibliotecar, lucru mai puţin scos în evidenţă.

Astfel, în 1865, la Cernăuţi, ca elev de gimnaziu, este găzduit în casa lui Aron Pumnul, unde “se afla şi o mică bibliotecă a studenţilor români, ferită de ochii profesorilor străini, căci, după legile şcolare, studenţii nu aveau voie să întreţină biblioteci şi ar fi fost confiscată şi această bibliotecă, dacă în ochii lumii nu ar fi trecut drept proprietate a lui Pumnul. [...] Bibliotecar era totdeauna un student găzduit de Pumnul, care locuia în camera în care se afla şi biblioteca.” (Teodor V. Ştefanelli – Amintiri despre Eminescu, 1914) Astfel, Eminescu “începu să trăiască, să doarmă şi să viseze printre cărţi”. (G. Călinescu – Viaţa lui Mihai Eminescu)

În 8 aprilie 1871, la Viena, la iniţiativa lui Mihai Eminescu, societăţile studenţeşti “România” şi “Societatea literară şi ştiinţifică a Românilor din Viena” se contopesc în “România jună” (care avea ca deviză versul lui Andrei Mureşanu “uniţi-vă în cuget, uniţi-vă’n simţiri”). În şedinţa de înfiinţare a noii societăţi, “Eminescu, membru ordinariu, cu 30 de voturi, se alege bibliotecar”. (Augustin Z. N. Pop – Noi contribuţii documentare la biografia lui Mihaia Eminescu, 1969)

În perioada  1 septembrie 1874 – 1 iulie 1875 a fost directorul Bibliotecii Centrale din Iaşi. “Sunt fericit că mi-a ales [Vasile Pogor n.n.] un loc potrivit cu firea mea singuratică şi dornică de cercetare ” îi scrie poetul Veronicăi Micle, în 14 septembrie 1874. “Şi ca bibliotecar, şi ca revizor şcolar, Eminescu a fost pildă de activitate inteligentă şi superior îndrumată. Lucrările lui, în ambele funcţiuni, mărturisesc despre felul luminos şi personal cum înţelegea să-şi facă datoria.” (Gala Galaction – Viaţa lui Eminescu, 1924) Perioada de directorat se încheie abrupt, postul fiind acordat pe criterii de afinităţi politice. Mai mult, poetul este hărţuit cu un proces legat de directoratul lui, proces care se încheie fără urmări, nefiind găsit vinovat.

A patra oară, lucrează ca subbibliotecar, tot la Biblioteca Centrală din Iaşi. “Pe ziua de 24 septembrie 1884, i se dăduse lui Eminescu  postul de subbibliotecar, părăsit de A. Philippide [...] îndeplinind unele mărunte sarcini birocratice.” (G. Călinescu – Viaţa lui Mihai Eminescu) Poetul, bolnav deja, a găsit în bibliotecă, încă o dată, un liman de linişte.